Journey through time and space.

Lyrics from the gods 3

YEAH!

Pathetic (benign)
Accept it (undermined)
Your opinion (my justification)
Happy (safe)
Servent (caged)
Malice (utter weakness)
No toleration
Invade (kill me)
Enraged (admit it)
Don't condescend (don't even disagree)
Desire(decay)
Dissapoint(delay)
You suffered then, now suffer unto me


Obsession, take another look.
Remember, every chance you took.
Decide - either live with me
Or give up - any thought you have of being free

(Don't go) i never wanted anybody more than i wanted you
(I know) the only thing i ever really loved, was hate.

Anyone(no) anything,(yes)
Anyway(fall)anybody(will), anybody(kill me)
I want(you)i need(you)i love(you)
I won't(let anybody have you)
Obey(me)believe(me)just trust(me)
Worship(me)live for(me)
Be grateful(now)be honest(now)
Be precious(now)be mine(just love me)

Possesion(feed my only vice)
Confession(i won't tell you twice)
Decide(either die for me)
Or give up - any thought you had of being free

(don't go)i never wanted anybody more than i wanted you
(i know)the only thing i ever really loved,was hurting you.
(dont go)i never wanted anybody more than i wanted you
(i know)the only thing i ever really loved,was hate.

Stay inside the hole,let me take control.(dominate)
You were nothing more,you were something less(innocent)
Something had to give,something had to break(omnipresent)
Fingers on your skin,let my savage in.(you deserve it)

YOU DESERVE IT

(don't go)i never wanted anybody more than i wanted you(i wanted you)
(i know)the only thing i ever really loved,was hurting you.(was hurting you)
(dont go)i never wanted anybody more than i wanted you(i wanted you)
(i know)the only thing i ever really loved,was hate.

You're mine(i know who you are)
You're mine(i know who you are)
You're mine
YOU'RE MINE

Mi-a soptit o balta.

Am ajuns atat de departe incat am ramas in urma si toate sfarsiturile mele urmeaza sa inceapa?

Simt ca am smuls fibra cu fibra insasi carnea sacra a timpului...da,timpul...nu mai tinem pasul unul cu celalalt,a ramas mult in urma iar eu,eu am uitat sa incetinesc dar cu toate astea il tarasc,consecvent,prin noroi dupa mine.

Nu obiecteaza,nu are cui,daca il ascultam nu mai eram aici,eram maine,sau ieri sau poate eram acum. Isis merita din plin supliciul. Cand aveam nevoie de el ma parasea iar cand fugeam dupa el se ascundea de mine,dar acum ca l-am ajuns e prizonierul meu.

Dar ce naiba fac acum cand am tot timpul din lume sa nu mai am timp?

Asta e probabil constiinta unei erori incorigibile,caci nu pot sa ii dau drumul,daca ii dau drumuul o sa plece,o sa ma pedepseasca cu absenta lui permanenta si atunci nu o sa mai am timp sa am tot timpul din lume. Oare asa mor oamenii? Au timp si ii dau drumul? Asta ar fi o tampenie prea mare chiar si pentru proletarii de rand,el nu merita clementa,a sa savarsit prea multe litigii si ce a vindecat nu e suficient sa incline balanta in favoarea lui...sau poate,imbatranind nu mai au timp sa-l caute (se zice ca abea la batranete oamenii realizeaza pe langa cate au trecut) obositi fiind dupa o viata de alergat dupa el si decepti...neaparat decepti,nimeni nu isi mai aminteste cand a avut ultima data timp de sine caci daca ar fi avut atunci nu ar fi imbatranit.

Insa oamenii,in infinita lor prostie arunca constant la gunoi tot ce conteaza mai mult pentru ei fiindca asta ii sperie,poate timpul le-ar acorda o sansa daca ar vedea ca o merita,s-ar apropia suficient de mult de ei incat sa il prinda si ar ramane cu ei de buna voie pentru ca langa frumos pana si el si-ar face timp sa stea.

Oamenii mor din vina lor,isi cheltuiesc in zadar singurul bun al lor si cel mai mare (sau important,sau de pret,sau util sau in general) deopotriva: Viata! O irosesc si o raspandesc peste tot pana cand (ca orice recipient din care iei in continu fara sa adaugi ceva in schimb) pana cand acest fenomen ajunge inevitabil la un paroxism desavarsit prin moarte,iar in rarele ocazii cand timpul le mai ofera cate o sansa,ei aleg sa o foloseasca pentru a se uratii si murdarii in continuare,mai facandu-si cate o masca sau mai adaugand cate o pata fara ca macar sa observe timpul care trece pe langa ei atat de aproape incat ii mangaie cu mila si dezaprobare (mangaierea aceea pe care ocupati cu absolut tot ce ii inconjoara nici macar nu o simt) si cu groaza,caci uratul scarbeste si sperie asa ca o ia din nou la fuga pana cand se sperie atat de tare incat se ascunde fara a mai putea fi gasit.

Eu pe de allta parte am impresia ca am uzat de un arsenal intreg de capcane pentru a-l captura. Spre mine nu a venit atras de frumos,ci pentru a-mi mai acorda o sansa.

Spiritual nu avea cum sa mai vada ceva frumos. A vazut un camp format din sperante,sentimente si dorinte descompuse de atatea disectii pentru cautarea unui motiv de a le mai tine in viata si intrate de mult in putrefactia uitarii; Iar cerebral...din acest ilustru punct de vedere orice tentativa de introspectie era din start sortita unui esec lamentabil,lovindu-se in mod repetat de ganduri si idei reziduale,manii si psihoze din cele mai alese...tot tacamul pe care il poate servi un pacient de nota zece pe scara Prozac.

Totusi,dispuneam de un avantaj care crea un ecart considerabil intre mine si restul cursantilor prin viata: Individualismul. Aspect care nu poate fi trecut cu vedere atarnand suficient de greu (se pare) pe celalalt taler al balantei incat sa o echilibreze...cel putin relativ.

El (timpul) are tot timpul din lume sa astepte,sa studieze si intr-un final sa vada ce e ascuns cel mai bine,ceva dupa care toata lumea se holba dar nimeni nu il va vedea niciodata,acel ceva,acel ceva pe care stiam ca-l voi dispretui: Puritatea.Gratie acestui ceva a venit sansa si acest ceva a impresionat timpul indeajuns de mult incat sa se opreasca suficient cat sa-l prind si sa-i spun: You won't bother me if you let me bother you.

Lyrics from the Gods 2

Somebody give me some light
And not punch in the dark
Somebody show me the end
And I try to push a start
I'm trying to figure out
A better way, a better answer
But I keep finding all the problems
I've been looking after

You can't wander through the world
With nothing but a smile
I'll take your tongue for words
And use it to instill denial
Don't get close
You don't know me
And you'll never know
Chivalry, will get you somewhere
Rivalry, will take you there

Don't get close
You don't know me
And you'll never know
Chivalry, will get you somewhere
Rivalry, will take you there
Maybe I should look away
Before I really miss
Maybe I should pick the time
Before I pick the place
I bet you all the things
That you emulate, you penalize
But I don't wanna go
Before you learn to finalize

Don't get close
You don't know me
And you'll never know
Chivalry, will get you somewhere
Rivalry, will take you there
Don't get close
You don't know me
And you'll never know
Chivalry, will get you somewhere
Rivalry

You assist the plot
My vision's overshot
I have the best confection
I was gone for all the lessons
Who coined these words I use
Stay out and be abused
I didn't want to be
The undeniable source of everything

Don't get close
Don't get close
Don't get close
Don't get close
Don't get close
You'd better stay away
Don't get close
You'd better stay away
Don't get close
You'd better stay away
Don't get close
You'd better stay away

Need change, watching all the conflicts
Constrict, push the fist in, squeeze it
I can not resist, claws and fist
Remember, remember
You take the rivalries
And never make much sense
I have the worst possession
What I want is so insensitive
Stay out and be abused
Cause this is so confused
I only want to be
Left alone, and rot away

Don't get close
Don't get close
Don't get close
Don't get close
Don't get close
You'd better stay away
Don't get close
You'd better stay away
Don't get close
You'd better stay away

Chiar nu ma pricep la titluri

Fuck,start of blog de azi dubla 2.
Dupa ce am scris mai mult de o gramada pe aici nu stiu ce am facut dar am reusit sa sterg tot with one simple click...curses aside,o iau de la capat,caci am inceput sa scriu ceva despre o amanta foarte veche cu care am impartit sute de nopti,pe nume insomnia dar mi-am pierdut tot avantul asa ca o sa o rog sa ma ierte cu speranta ca nu vede cum am abandonat procreerea a whatever this will end up to be dupa ce am intapinat un obstacol absolut infim si ca nu o sa se supere pe mine intra-tat incat sa divorteze in mod expres de functiile mele cerebrale in detrimentul lui Mos Ene (who can go fuck himself 'cause he's a dude and I'm not a faget deci prefer sa raman cu scumpa mea insomnia),dar,cum fapta a fost deja consumata o sa incep sa scriu exact despre opusul a ce vroiam si respectiv despre somn,pentru ca oricat mi-ar fi de dor de o insomnie consistenta,in ultimele zile din punctul de vedere al consecventei a castigat el.
Dupa toate probabilitatile retragerea aceasta prematura a ei din noptile mele are legatura cu terminarea santierului arheologic unde pentru apropae 2 luni stateam (ca cei mai matinali alcoolici) de pe la 10-11 cand ajungeam pe sapatura (luat in primire cu toate clasicele de rigoare incepand cu :noi incepem de la 8 si te dam afara pana la da-i pace he's hopeless pacat ca face bine ce face...I'm not getting paid enough to sit amongst so many idiots) cu berea-n gura pus in cur pe profil cizelandu-mi darul de a critica totul cu o vehementa si o constanta demna de invidiat (partile plictisitoare(pentru cine-o citi asta) cu cioburi si perioade istorice si etc. nu le mentionez), pentru a pleca de acolo cateva ore mai tarziu perfect calm si relaxat (de cele mai multe ori) in ultimul hal spre casa sau pe strazi in nelipsita mea companie...wait,iar deviez sever de la subiect....ce naiba ziceam?
Off course,(I need some hypnosis for this A.D.H.D. crap) so here goes nothing...Mos Ene,ce urmeaza sa scriu despre persoana ta e conceput sa te enerveze sau sa iti placa suficient incat sa-mi dai pace macar o vreme deci tine cont ca indiferent cum iese ce urmeaza...m-am straduit...
Unu,doi,trei...Somnul e o masinarie greoaie.Te intinzi cat mai orizontal cu putinta pe un fel de banda rulanta care aluneca inevitabil spre vis dupa ce ti-ai scotocit tot corpul inlaturand oboseala si umilinta unei zile.
Luna,nu-i decat un fluture de gheata,mult mai rece decat pamantul,pune mana pe pamant,simte-l,incearca sa-ti imaginezi cum era inainte de a se stinge,nu de tot,cat sa ne lase sa traim,asa cum un bulgare de zapada te lasa sa-l strangi si sa-l arunci cu toata puritatea lui. Intunericul fura identitatea obiectelor din camera si daca nu le mai vezi macar se mai vede minciuna realitatiiprintr-un fascicul de lumina sau o raza de fulger care reusesc sa transforme ce e mai frumos din camera in cosmarul ce urmeaza...cam ca un face lifting pe viu facut de un macelar matahalos cu 2 carlige.
Un mic pustiu se cuibareste in fiecare si odata si-odata (chiar daca suntem eroi) tot ajungem doar sa lustruim linistea altora si propria existenta se aude in surdina ca un tentacul care nu poate decat exagera ca sa evite raspunderea sperantei.
Copii cauta in povesti marginea vietii. Pentru unii asta ramane o granita cu un zid inalt cat cerul dar tare totusi...doar cat piatra...si stai cu spatele,asa e mai sigur. Multi s-au parasit (de fapt,majoritatea) exact unde se afla,nu au decat obisnuintele asupra lor,neputinta de a se desprinde de ele si in fiecare zi recompun fapte si amintiri invatate pe de rost de dimineata pana seara,aceleasi chipuri parca trase la xeros (chiar de ce naiba ii spune la fotocopiator xerox...''Xerox" e doar firma care a inventat si brevetat fotocopiatorul...in fine;ce ziceam?)un xerox cerebral de multiplicat existenta  si cu fiecare copie deteriorarea creste,nici nu mai existsa un original...si parca l-ar avea toti in buzunar,impreuna cu obositoarea nestiinta de a-l face pierdut. Simt nevoia de a pleca o data pentru totdeauna din ei insisi,o simt ca pe o vinovatie,se straduiesc sa nu isi dea nimeni seama...si uite ce bine le-a reusit.
Se ineaca in oras cand pana si credinta ca sunt proprii lor subalterni e doar o amagire a unei alte iluzii in care e absolut inexistenta o clipa in care graba de a ajunge undeva sa nu se aseze ca un ecran deformat,ca o sfarseala rautacioasa,ca o pierdere a rabdarii intre ei si oras cu sufocanta lui disponibilitate de a se repeta ore,zile,ani secole la rand.
Orasul isi imita existenta,intradevar,sau si-o remodeleaza,pana si acest fel de ciudatenie este ciclica si ma face sa ma misc prin el cu senzatia ca merg pe cartilagii si tendoane...mi se pare ca nu las urme,ca integritatea orice calc in picioare se reface in urma mea,dar fiecare metru parcurs are ceva definitiv.
Oamenii sunt cu fiecare zi lasata in urma mai mult sub amenintarea de a trai.De indata ce se nasc par sa fuga de viata mai des si cu mai multa pricepere decat de moarte.Oamenii nu au ce cauta in oras dar se muleaza din lipsa de altceva mai sigur pana cand clopotul de abur se lasa peste sfestnicul lui stingandu-i ordonat inaltimile pana cand intreaga imagine a cetatii nu mai are unde cobora decat sub asfalturile umede.Dar odata ce devin unealta scopului de care se lasa antrenati,niste creaturi conditional optative prin definitie,nici macar asta nu mai are vreo relevanta si totul se transforma pentru ei intr-un sir de variatiuni pe aceeasi tema.
Ratacirile din ultimele nopti au fost,parca,altfel...inaintand,nu mai eram sigur ca nu m-am ratacit,apelam la amintire pentru a-mi pastra puterea de a nu ma opri caci doar casele vor ramane sa sfideze copacii.Copacii se vor apleca spre umbrele lor sa li se inchine sau sa se roage pentru un sfat salvator. Aerul vested,imbibat de culori le va topi verticalitatea iar dupa ce ultimul trunchi se va fi prelins in pamant,casele isi vor crapa ferestrele,dar nu gratios sau respectuos,ci ca pe o gura de proletar ajuns la trai bun,ranjind superior si prostesc inspre saracia lucie a parcurilor.
Noi,noi o sa ramanem o imagine,o imagine care va speria memoria cladirilorsupravietuitoare. Le vom aduce aminte de niste frunze din sigurul plop argintiu al sferei si isi vor da seama ca ceea ce trimiti in memorie nu se mai intoarce decat sa te acuze de neputinta,sa te blesteme cu singuratatea celui ce nu poate nici uita,nici interveni in trecut.
Timpul se va strange ca o chinga peste marea familie a caselor,iar clipa in care suntem acum,inca alaturi de copaci,va umbla ca un viscol prin camerele lor si prin ferestre,vorbind despre noi ca despre o pierdere calculata prag cu prag.

In loc de titlu

Am blog...creat mai mult dintr-un capriciu si am impresia ca chestia o sa ma reprezinte mai mult eronat la modul "musca cu experienta,caut cacat",oricum din lipsa de alte interese probabil o sa ajung sa merg la intruniri de bloggeri (hope I spelled it right) unde am aflat ca nu sunt sacrificii tari cu prajiturele si tot tacamul unde o sa pot admira plansete in do major cand fara pic de regie o sa ii fie sters blogul si respectiv m,unca de-o viata a vreo unui participant. I hope you'r happy stranger,multumita tie o sa mai am inca o chestie la care sa reflectez in rarele porniri pe tema "nu mai am nimic de facut deci ma plictisesc" si poate chiar o sa ajute chestia asta cu editatul psihozelor for more strangers to see. Dar,de fapt,de ce ar conta toate astea? Oricum ma scald foarte comfortabil intr-un ocean de incertitudini si proprile insecuritati m-ar putea manca de viu si daca ar fi fluturi. So the whole strangers thingy in more ways than one suna bina asa ca o sa povestesc despre cer si castani,despre iarna ce vine,care e un fel de departare pustie intre cer si castani. O distanta mare,mare,de netrecut,asa ca acum dorm,dorm de frica. E ca si cum (thinking of someone rely special right now) noi ne-am afla pe continente diferite,intre ele nu ar fi trenuri,drumuri,avioane,vapoare,'net sau telefon...M-as gandi la orice din teama din teama de a nu te mai vedea .Intre varful castanilor si cer exista o intelegere foarte veche. Cerul nu pleaca niciodata cu tottul de deasupra lor iar lumanarile castanilor nu se sting niciodata complet. Cand se trezesc se reantalnesc sa-si spuna: iti aduci aminte de intelegerea noastra?...
Cred ca a mai trecut o ora. Aici,ca si aiurea,ceasurile bat din 60 in saizeci monezile minuscule pentru care oamenii tot cauta un model de clepsidra din piele in care le vor aseza. Depui in contul propriei fiinte in bancnote marunte o istorioara fragila dintr-o carte a tuturor, o carte pe care lipsa intelegerii povestirilor ii face pe oamenii mari sa fuga de ea dupa ce o cauta o viata intreaga fara sa stie ca povestile contin EXACT atata adevar cat se straduiesc sa para ca au ocolit. Daca cineva plange se apasa tragaciul asupra lacrimilor dar nimeni si nimic nu tipa in lume fara discursul inevitabil asupra a ceea ce o sa urmeze...povestile au hotarat asa pentru ca a fost o data un elefant alb.Exista o tara de vorbe in care asta inseaman ceva de prisos. Elefantul cel alb,sau prisosul,avea urechile uriase,in urechile lui erau ochii,doi,simturile animale corect numarate,cinci,cele cuvenite contrarii ale lor,si peste duzina asta,bunul simt al elefantilor albi,singurul fara antonim. Intr-o zi,neaparat pe neasteptate,elefantul alb,calatorind prin lume,calare pe propria lui trompa,a nimerit intr-un zid vorbitor...zidul era mai tanar dar elefantul era mai frumos...fiindca zidul nu era alb.
In orice caz,cand s-au hotarat ei sa isi spuna cele ce erau de spus,toata fauna si flora s-a retras la marginea galaxiei sa nu-i tulbure. De la un anumit cuvant incolo pluteau,iar intre ei se vedea plutind dialogul cu taceri cu tot.Asta i s-a parut de necrezut elefantului alb. Zidul nu avea lacat la gura asa ca vorbea intr-una in vreme ce elefantul alb mai degraba amutise,din uimire sau din obisnuinta,dar tacea atat de stralucitor incat zidului nu i-a mai ramas decat sa cheltuie retorica in nestire ca sa echilibreze,in vreun fel situatia. De la o vreme uzase mai multe discursuri decat fire de par existau in lume si cand termina un dictionar sau un vocabular inventa altele,ca sa nu inceteze sa povesteasca. Si povestea despre epoca si despre adevar,despre zbor,despre el si elefantul alb,despre lume,despre tot si mai ales despre nimic...da,au inventat nimicul. Elefantul era atat de alb incat nu-l putea crede,caci al treisprezecelea simt al elefantilor albi mai este denumit si prin aceasta culoare a lor. Pot fi atat de albi incat sa se indoiasca de adevar ca de un miracol,incat sa se teama de miracol ca de o arma cu care iti poti ucide seamanul...un zid vorbitor de adevar nu tine de obisnuintele elefantilor albi...Cu albul,elefantul percepea descoperirea a ceva nepamantean,scapat regulilor experientei lui. Elefantul cel alb se simtea sub amenintarea de a-si pierde destinul,de a deveni un interlocutor,adica,de a fi de folos la ceva...gravitatia a fost expediata aiurea,poate in uitare,iar adevarul calatorea ca un ecou foarte energic nelasandu-l nici sa se prabuseasca nici sa paraseasca zidul locvace. Elefantul inca tace si asculta...

Lyrics from the Gods 1

I'm cold, I'm ugly
I'm always confused by everything
I can stare into a thousand eyes
But every smile hides a bold faced lie

It itches, it seethes, it festers and breathes
My heroes are dead, they died in my head
Thin out the herd, squeeze out the pain
Something inside me has opened up again

Thoughts of me exemplified all the little flaws I have denied
Forget today, forget whatever happened
Everyday I see a little more of overall deficiencies
I'm nothing short of being one complete catastrophe

What the hell did I do to deserve all of this?
What the hell did I do to deserve all of this?

I save all the bullets from ignorant minds
Your insults get stuck in my teeth as they grind
Way past good taste, on our way to bad Omens
I decrease, while my symptoms increase

God what the fuck is wrong
You act like you knew it all along
Your timing sucks, your silence is a blessing
All I ever wanted out of you was
Something you could never be
Now take a real good look at
What you've fucking done to me

What the hell did I do to deserve all of this?
What the hell did I do to deserve all of this?

Gimme any reason why I'd need you?
Gimme any reason why I'd need you?
Gimme any reason why I'd need you?
Gimme any reason not to fuck you up?

Gimme any reason why I'd need you?
Gimme any reason why I'd need you?
Gimme any reason why I'd need you?
Gimme any reason not to fuck you up?

I see you in me
I see you in me
I see you in me

I keep my scars from prying eyes
Incapable of ever knowing why
Somebody breathe I've got to have an answer
Why am I so fascinated by
Bigger pictures, better things
But I don't care what you think
You'll never understand me

What the hell did I do to deserve all of this?
Fuck!!!