Journey through time and space.

Lyrics from the gods 3

YEAH!

Pathetic (benign)
Accept it (undermined)
Your opinion (my justification)
Happy (safe)
Servent (caged)
Malice (utter weakness)
No toleration
Invade (kill me)
Enraged (admit it)
Don't condescend (don't even disagree)
Desire(decay)
Dissapoint(delay)
You suffered then, now suffer unto me


Obsession, take another look.
Remember, every chance you took.
Decide - either live with me
Or give up - any thought you have of being free

(Don't go) i never wanted anybody more than i wanted you
(I know) the only thing i ever really loved, was hate.

Anyone(no) anything,(yes)
Anyway(fall)anybody(will), anybody(kill me)
I want(you)i need(you)i love(you)
I won't(let anybody have you)
Obey(me)believe(me)just trust(me)
Worship(me)live for(me)
Be grateful(now)be honest(now)
Be precious(now)be mine(just love me)

Possesion(feed my only vice)
Confession(i won't tell you twice)
Decide(either die for me)
Or give up - any thought you had of being free

(don't go)i never wanted anybody more than i wanted you
(i know)the only thing i ever really loved,was hurting you.
(dont go)i never wanted anybody more than i wanted you
(i know)the only thing i ever really loved,was hate.

Stay inside the hole,let me take control.(dominate)
You were nothing more,you were something less(innocent)
Something had to give,something had to break(omnipresent)
Fingers on your skin,let my savage in.(you deserve it)

YOU DESERVE IT

(don't go)i never wanted anybody more than i wanted you(i wanted you)
(i know)the only thing i ever really loved,was hurting you.(was hurting you)
(dont go)i never wanted anybody more than i wanted you(i wanted you)
(i know)the only thing i ever really loved,was hate.

You're mine(i know who you are)
You're mine(i know who you are)
You're mine
YOU'RE MINE

Mi-a soptit o balta.

Am ajuns atat de departe incat am ramas in urma si toate sfarsiturile mele urmeaza sa inceapa?

Simt ca am smuls fibra cu fibra insasi carnea sacra a timpului...da,timpul...nu mai tinem pasul unul cu celalalt,a ramas mult in urma iar eu,eu am uitat sa incetinesc dar cu toate astea il tarasc,consecvent,prin noroi dupa mine.

Nu obiecteaza,nu are cui,daca il ascultam nu mai eram aici,eram maine,sau ieri sau poate eram acum. Isis merita din plin supliciul. Cand aveam nevoie de el ma parasea iar cand fugeam dupa el se ascundea de mine,dar acum ca l-am ajuns e prizonierul meu.

Dar ce naiba fac acum cand am tot timpul din lume sa nu mai am timp?

Asta e probabil constiinta unei erori incorigibile,caci nu pot sa ii dau drumul,daca ii dau drumuul o sa plece,o sa ma pedepseasca cu absenta lui permanenta si atunci nu o sa mai am timp sa am tot timpul din lume. Oare asa mor oamenii? Au timp si ii dau drumul? Asta ar fi o tampenie prea mare chiar si pentru proletarii de rand,el nu merita clementa,a sa savarsit prea multe litigii si ce a vindecat nu e suficient sa incline balanta in favoarea lui...sau poate,imbatranind nu mai au timp sa-l caute (se zice ca abea la batranete oamenii realizeaza pe langa cate au trecut) obositi fiind dupa o viata de alergat dupa el si decepti...neaparat decepti,nimeni nu isi mai aminteste cand a avut ultima data timp de sine caci daca ar fi avut atunci nu ar fi imbatranit.

Insa oamenii,in infinita lor prostie arunca constant la gunoi tot ce conteaza mai mult pentru ei fiindca asta ii sperie,poate timpul le-ar acorda o sansa daca ar vedea ca o merita,s-ar apropia suficient de mult de ei incat sa il prinda si ar ramane cu ei de buna voie pentru ca langa frumos pana si el si-ar face timp sa stea.

Oamenii mor din vina lor,isi cheltuiesc in zadar singurul bun al lor si cel mai mare (sau important,sau de pret,sau util sau in general) deopotriva: Viata! O irosesc si o raspandesc peste tot pana cand (ca orice recipient din care iei in continu fara sa adaugi ceva in schimb) pana cand acest fenomen ajunge inevitabil la un paroxism desavarsit prin moarte,iar in rarele ocazii cand timpul le mai ofera cate o sansa,ei aleg sa o foloseasca pentru a se uratii si murdarii in continuare,mai facandu-si cate o masca sau mai adaugand cate o pata fara ca macar sa observe timpul care trece pe langa ei atat de aproape incat ii mangaie cu mila si dezaprobare (mangaierea aceea pe care ocupati cu absolut tot ce ii inconjoara nici macar nu o simt) si cu groaza,caci uratul scarbeste si sperie asa ca o ia din nou la fuga pana cand se sperie atat de tare incat se ascunde fara a mai putea fi gasit.

Eu pe de allta parte am impresia ca am uzat de un arsenal intreg de capcane pentru a-l captura. Spre mine nu a venit atras de frumos,ci pentru a-mi mai acorda o sansa.

Spiritual nu avea cum sa mai vada ceva frumos. A vazut un camp format din sperante,sentimente si dorinte descompuse de atatea disectii pentru cautarea unui motiv de a le mai tine in viata si intrate de mult in putrefactia uitarii; Iar cerebral...din acest ilustru punct de vedere orice tentativa de introspectie era din start sortita unui esec lamentabil,lovindu-se in mod repetat de ganduri si idei reziduale,manii si psihoze din cele mai alese...tot tacamul pe care il poate servi un pacient de nota zece pe scara Prozac.

Totusi,dispuneam de un avantaj care crea un ecart considerabil intre mine si restul cursantilor prin viata: Individualismul. Aspect care nu poate fi trecut cu vedere atarnand suficient de greu (se pare) pe celalalt taler al balantei incat sa o echilibreze...cel putin relativ.

El (timpul) are tot timpul din lume sa astepte,sa studieze si intr-un final sa vada ce e ascuns cel mai bine,ceva dupa care toata lumea se holba dar nimeni nu il va vedea niciodata,acel ceva,acel ceva pe care stiam ca-l voi dispretui: Puritatea.Gratie acestui ceva a venit sansa si acest ceva a impresionat timpul indeajuns de mult incat sa se opreasca suficient cat sa-l prind si sa-i spun: You won't bother me if you let me bother you.